Am prin casă ceasuri... mici,
mari, colorate, gălăgioase. La mână - ce să vezi? - ceas!! La telefon - he, he!! - asta-i răsuflată...
Dar nu mă mai înțeleg cu
ele...Trebuie să-ți mărturisesc acest lucru trist, că relația noastră a început
să șchiopăteze...sper să nu mă judeci, poate treci prin ceva asemănător și mă
înțelegi...poate ne primești - pe mine și pe ceasul meu - la o terapie, la o
consiliere, ce zici, vrei să fii ceasornicarul nostru?? (chiar dacă nu ești
elvețian).
M-am hotărât! La începutul
acesta de an mă duc la magazinul de ceasuri să îmi caut unul pe măsură. Unul
care să nu mă grăbească, să mă înțeleagă și pe mine că am început să obosesc,
să îmi mai pierd avântul tineresc...Nu mai pot zburda așa haihui ca altădată! O
să întreb: ”Aveți ceasuri simțitoare?? Ceasuri care bat în alte ritmuri, pe
altă melodii, unele mai vechi așa, nu de prin topuri..”Care să se uite la mine
cu duioșie și să se prefacă indiferent la neputințele mele de a chiui în
viață...
Cred că știu ce vreau. Ceasul
meu cel nou își cântă tic-tac-ul după
pașii mei - când mai repede, când mai încet...căci până la urmă tot în direcția
aceea mergem mână în mână. Sigur însă știu că voi lua cel mai colorat ceas.
Vezi tu, dacă până acum dădea bine ceasul negru, maro sau culoarea vântului
turbat - că el era vioara a doua, ca să zic așa - acum trebuie să fie
sclipitor, extravagant, chiar nepotrivit - știi tu, ca rujul nefiresc de roz de
pe buzele femeilor care au schimbat multe ceasuri... Da, roz, portocaliu, toate
intense, stridente - căci de acum ceasul va fi vioara întâi, el îmi va decide
mișcările, și mi se pare corect să fiu în ”umbra” lui...Ce crezi, e un
compromis prea mare??
Zăresc câteva ceasuri ce mi se
par potrivite...Hm! Zâmbesc pe furiș, nu vreau să mă înțeleagă greșit din prima
”clipă” viitorul meu ceas...Dar la secundarul lui am vazut parcă, în partea de
jos, un mic...mont?? Cred că îl doare când se mișcă. Îmi întorc privirea...Alt
ceas drăguț...Îmi apropii fața de el...Deși era vopsit așa cum trebuie, dintr-o
parte se vedea că minutarul era puțin alb pe alocuri.
Ah!!! Să fiu atentă la materialul din care este făcut! Se deteriorează
așa de repede!! Și mecanismele sunt așa de fragile, să aleg cu grijă...Iată și
aici unul drăguț și - pare la prima vedere - rezistent, care deși are o poziție
nefirească a orelor, ele stau cu sfințenie drepte la datorie...Nu pot orele
astea să dezamăgească, trebuie să se sacrifice pentru ceilalți până la
capăt...îmi plac orele...
Mă hotărăsc...gata! Îl iau de
braț și pornesc spre casă. Îi spun clar, de la început, tot ce doresc de la el
- deh, acum am ceva experiență, nu îl mai las, ca pe celelalte ceasuri să facă
ce vor ele! sâc!
O să petrecem clipe bune, ore,
ani...nu știu, dar tot ce vreau este ca timpul din el să mă trateze cu
blândețe. Și fiindcă am devenit sentimentală, îți fac o mărturisire...ceasul
meu vechi o să îl păstrez într-un loc numai de mine știut, din când în când ne
vom lua de mână și vom petrece cele mai nebune clipe...neștiute de nimeni, după
care fiecare la locul lui, la timpul lui...Ce bine că am ceasuri de rezervă. Cu
tit-tac-uri în toate culorile și trăirile...La ceas de seară vă
doresc...ceasuri bune pe noul an!!! Și nu uitați de cele vechi!!
Pe mai târziu!!
