Mat...
Frânturi din copilărie scot la
iveală imagini în care joc șah cu tatăl meu...mai mereu mă lăsa să
câștig...N-am mai jucat șah de mult timp. Oare? Dacă stau bine să mă gândesc...cred
că jucăm șah în fiecare zi!
Un nebun săltăreț care se
zbuciumă pe diagonală și care te lovește cât ai clipi, sau te apără cu un avânt
demn...sau un cal temperat care găsește toate soluțiile - fiindcă, deh!, sare
peste orice obstacol, în toate direcțiile. Cal temperat, cal temperat...dar
dacă se gândește să facă o mișcare periculoasă...nu știu! Greu de citit! E prea
calculată pentru mine piesa asta! Te lovești și de turele rigide dar puternice
care nu știu decât calea dreaptă, ori timizii pioni, mici, sensibili, care fac
doar câte un pas, ajută la nevoie dar nu prea sunt importanți pe tabla de
șah...decât atunci când se încăpățânează să ajungă până la capăt și se
transformă în regine...Ori când sunt scut...Ai observat că pionii fac mereu
scut în fața pieselor importante? Reginele...eeee...reginele, îndrăznețe, merg
încolo și încoace, toată lumea își dorește să le ”ia”, să le măture de pe tabla
de șah, deși sunt cele mai valoroase piese. Nu știu regele cum stă el așa,
inexpresiv, se mișcă lent sau deloc și așteaptă mereu să intre în ”șah”, fără a
face vreo mișcare de apărare, regina mereu trebuie să îi sară în ajutor. Este
cam inert regele, se ascunde după una, după alta, nu are putere să se avânte
prea mult: prea multe complicații - este riscul de ”șah” și nu care cumva...Și
jocul se schimbă de la o clipă la alta, în mii de combinații, de la F6 la A2
sau aiurea, contra cronometru...alt joc, alt joc...
Când te gândești că a apărut
acum sute de ani - prin India, Persia, sau China, nimeni nu știe exact. Și mai
ales că jocul acesta perpetuu a apărut - zice legenda - doar pentru că un
bătrân înțelept a vrut să îi dea o lecție regelui Indiei, rajahul...Aha...Deci
șahul e o lecție de viață...
Nu te surprinde faptul că
regulile s-au mai schimbat pe parcurs?? Dar foarte târziu - de pildă,
liberalizarea mișcării nebunilor s-a făcut abia acum cinci sute de ani, cred că
era necesar ca ăștia să acționeze mai în forță. Culmea! Dama a devenit din cea
mai slabă piesă, cea mai importantă...cred că e doar așa, praf în ochi! Au
preferat să pună un țap ispășitor în jocul ăsta...că altfel nu îmi pot explica.
Și cred că și pionii au fost vocali că până la urmă, prin secolul IX, s-a
decis: ”Ăl pion de e mai vivace, atent, cu alură de luptător, după ce trece
probele șahului și ajunge la capătul drumului, se preschimbă în ce vrea el! ”(Și
el de obicei vrea regină, deși nu știe ce îl așteaptă...)
Și totuși...deși au impresia,
piesele nu sunt de capul lor...Strategiile sunt create cu mult înainte...Tic-tac,
tic-tac: o mână fermă intervine și face o mișcare - piesele nici nu știu ce
le-a lovit! Poate să iasă bine, poate nu! Tic-tac, tic-tac - afară din
joc!...Tic-tac: ”Șah-mat!” Și de la capăt...Și nici nu vreau să mai amintesc
faptul că piesele sunt ori albe, ori negre, și n-ar avea nimic de împărțit...și
totuși...împart aceeași tablă de șah...apărare, strategie, atac, luare de
poziție, mutări inteligente...uneori cred că e momentul să ieși pe margine și
să aștepți următorul joc...așa, până se calmează spiritele și adopți o altă
strategie. Greșit! Orice strategie adopți, mâna șahistului te așază la locul
potrivit...până la urmă...
P S Indiferent ce piesă ești, cred ca măcar poți să rămâi mereu de aceeași
culoare...totul în alb și negru...
Pe curând!
