Ultima zi de vară...nu știu,
m-am gândit în treacăt că, de mâine, vara, versul, valul se transformă în
toamnă...valul de toamnă are alt gust...și am vrut să nu uit valul de vară...mă
furișez - pentru ceilalți încă dorm, chipul meu nu trădează nimic, poate doar o
respirație sărată de mare...ei...și asta nu spune nimic, e doar vis de sfârșit
de vară!
Și visul meu începe în puterea
nopții...pentru așa o iluzie, pot doar să fur...să fur În dansul senin vocale senine, / ușoare ca balonul în aer / (să fur
din versuri din valuri, din valuri de versuri, din V(ers)aluri...Încep tiptil
să caut sunete...Lumina în mine e
albastră / Norii înfloresc / Albaștri și mistici peste fețele stelelor (îmi
place Silvia Plath, care mă ațâță să
plec în căutarea v(ers)alului ...Tu
n-auzi marea cum / se zbate-n mine, / zbuciumul ei.../../
Mă furișez prin visele altora -
ca să ajung mai repede la mare - să văd castelele de nisip abandonate într-un
tablou etern...Puterea soarelui /
Refuzând echilibrul cu noaptea (Nord
- Ana Blandiana)...și Îți mai aduci
aminte plaja / Acoperită cu cioburi amare / pe care / Nu puteam merge desculți?
/ Felul în care / Te uitai la mare / Și spuneai că m-asculți/ (Îți mai aduci aminte plaja). Cui îi faci reproșuri, ești doar
tu cu parfum de sare...
Și totuși...e ultima zi de vară...lacrima mea își
amintește de apa mării...care Mă îmbie
voinicește / cu brâul valu-nalt să-l rup / și să zvâcnesc prin spuma albă / Ca
un delfin bronzat la trup.../ (Marea
- Nicolae Labiș). În timp ce vreau să pierd urma zbuciumului meu printre
valuri, Îmi risipesc ca o miliardară /
comoara mea de zâmbete și versuri / și-n toate aflu proaspete-nțelesuri / cum
află flori o zi de primăvară / (Cântecul
Deșertăciunii - Magda Isanos)...
Obosesc...valurile cu versuri
sunt tot mai intense...tot mai sărate...O,
Căpitate, Căpitanul meu / Călătoria noastră plină de primejdii s-a terminat.../
( cum spune Walt Whitman )...dar
nu știu - lacrima și marea s-au vorbit, pe limba sării care mi-au cristalizat
sprâncenele - ca în poezia ”Dimineață
marină” a lui Nichita Stănescu...s-au
vorbit să îmi șoptească un V(ers)al - ”I never saw a wild thing sorry for
itself...! ( îl iubesc pe D. H. Lawrence
- m-a salvat)...și nu numai asta...am ajuns...În rada portului X stau pe o scândură, mă uit la vapoare... / ...e
foarte cald- singurele spații de răcoare, dacă îmi permiteți, se află între
aripile pescărușilor...(Gellu Naum).
Mă odihnesc...Simțirea / pare-se-mi să se fi vindecat...păi
atunci...să pornesc (zic) în vis și în v(ers)aluri...Mi-i somn în simțuri / Inima mă doare.../ ( John Keats). ...Hmmm (Odă la
o privighetoare). Care privighetoare??? Am greșit puțin peisajul marin!Da
știu...Cu mine se petrece / Ceva / O
viață de om. / ( Marin Sorescu -
Întâmplare)
Nu am nevoie de certitudini;
eu sunt un om / preocupat de propriul suflet / ...Nu mă îndoiesc că măreția și
frumusețea lumii sunt ascunse / în orice nimic din lume / (tot Whitman).
În orice nimic din lume...cum sunt și eu sau visul meu sărat...Nu știu, vreau
să pornesc înapoi, să îmi caut călăuze...cum
numai marea / Meduzele când plimbă sub clopotele verzi/ (Ion Barbu). Meduzele sunt bune călăuze
pentru vise...în V(ers)aluri...sunt difuze și himeroscopice (e, un cuvânt
inventat de mine într-un vis sărat).
Mă apropii de țărm...istovită.
Ce bine că lacrimile erau copii de mare...am ajuns la liman. Copii, când înotați în mare / Îmbrățișați-vă
cu ea / Puteți să spuneți: Da, și marea / Și marea astăzi e a mea / (N. Labiș). Ce bine...trebuie iar să mă
strecor prin vise...să ajung la ai mei. Noaptea-i
târzie, de august / Orele - horele tac / Cugetul, cumpăna, steaua, / grea
judecată îmi fac / Cald e nisipul pe plajă / numai puțin dacă scurm.../ (Lucian Blaga) Gata... am ajuns...la liman...Mă ridicam, scuturându-mi, lin undele / Apele
se retrăgeau tăcute, geloase. / Plopii mi-atingeau umerii, tâmplele, / cu
umbrele lor melodioase.../ N. Stănescu
Tremur...de teamă ca valurile se
vor sparge în alte și alte versuri la vară. Mi-aș
vrea veșmântul rupt din cerul pur / Țesut din aur și argint și umbre / Tivit cu
soare, noapte și azur / Și cu paing de raze și penumbre.../ Yeats...toți vrem asta...și tu,
cred...Ooooo...dar îmi aduc aminte de.. Mai
sunt câteva veri / de trâit sub soare / Câteva cântece și tăceri / roditoare /
Câteva sărutări mai sunt / până la sărutarea ta, pământ, / Nu vă certați,
prieteni drumeți, / pentru nălucirile acestei vieți.../( Magda Isanos)
Și totuși...Nu depăși prezentul cu
gândul / Știi tu oare / Măcar dacă-ai să termini cuvântul început?/ (Omar Khayyam). Nu știu...încerc să îmi
termin măcar visul...să mă întorc la ai mei...
Pe drumul sărat al întoarcerii,
în care simt că mi se usucă stropii de versuri pe pielea tăbăcită de poezie, în
bătaia razelor ce mă împing de la spate prin visurile unor necunoscuți, să le
las vapori de cuvinte sărate, încep să înțeleg alergarea prin valuri...Zile senine ale lui Whitman sunt pentru cei treziți. Mă grăbesc să ajung acasă până la
terminarea visului de ultima zi de vară...
Mă trezesc...îmi dau seama că zi
de zi sunt asaltată de tot felul de scrieri fără sare...frumosul să nu fie
urât, lumină să nu fie întuneric...Ehhh! Eu vreau cu sare! V(ers)aluri!!!! Voi
citi până vara viitoare ”Fă-ți timp” de Kipling.
E gustul unui V(ers)al de vară în orice anotimp!!!
Pe mai târziu!!!!
