Ținută obligatorie

     Mâine e 1 septembrie...toamnă calină, dulce și stingheră încă. Caut prin dulapuri, prin sertare...uit unde l-am pus, uit mereu de el, deși îmi promit mereu că voi face să-i fie bine... Se face nevăzut după fiecare purtare și așteaptă cuminte și curios undeva, într-un ungher de unde mă privește tăcut zi de zi.

     Cum ce??? Costumul de frunză!! E ȚINUTA OBLIGATORIE perioada asta!!Tu ți l-ai găsit? Cum mai e???

     Încerc să îl probez, să văd cum îmi mai vine. Mă privește cu înțelegere, graba mea o știe, răbdarea lui este țesută în mii de ațe nevăzute, de clipe de toamnă trăite de ani și ani. Încerc să mă strecor înăuntrul toamnei, printr-o deschizătură uscățivă de costum....Mă foiesc... Încap cu greu...forma mea se schimbă de la un an la altul, costumul de toamnă rămâne același, cu ochi cenușii și aripi roșiatice, foșnitor și ploios. Ba o nervură mă strânge, ba alta stă neputincioasă și nu vrea cu niciun chip să se așeze cum trebuie. Eu mă străduiesc, mă chinui chiar să încap mereu, an de an, în costumul meu de frunză, care este fidel și docil, îmi place totuși așa cum e! Chiar dacă observ că, din când în când, îi apar niște pete mici, gălbejite de vreme, câteva ațe de la cusăturile clorofiloase încep să cedeze...ce să mai...îl îndrăgesc din ce în ce mai mult, ca un copil-adult care-și privește părinții cu alți ochi. Acum, să fiu sinceră, am văzut și câteva cute, câteva tivuri maronii-deșirate către nori și furtună, dar încerc să repar cât pot - știți voi! Cu amintiri, cu fapte trecute, cu tot ce lași în urmă, cu gânduri sau zâmbete, dragoste, muncă, visare, bucurie ori deznădejde - migala acului sufletesc.

     Bietul costum, se uzează clipă de clipă, fiecare mișcare a sufletului tău îi schimbă forma, îl face să-și forțeze limitele...nu te mira că uneori rămâne inert și contemplativ, iar alteori este  agitat și nestatornic. Și mă mai mir că nu îmi mai vine perfect!

      Neîmpliniri sau supărări? Îmi pare că mi-ar arde costumul, mi-ar face niște cratere ireparabile din care nu poate ieși decât un fum înecăcios de tristețe sau frustrare. Așa că le las prin buzunarele ascunse de păienjenișul crengilor uscate! Tristețe??? De ce tristețe?? Poate pentru că tu te vedeai cu ceva timp în urmă cu un altfel de costum? Pentru că simți cum costumul de frunză nu ți se mai potrivește pe alocuri? Nuuu, nici vorbă, e firesc să fie așa, parfumul de toamnă ne îmbracă indelebil! Cred că acest costum de frunză este croit de Undeva De Sus,  mă face să fiu eu, mă arată mai bine...Nu știu cum se face dar altcineva ne-a știut cu mult timp în urmă măsurile și ne-a croit costume de frunze pe măsură...Țin la costumul meu...E parte din mine...

     Și ce parfum are!! Inconfundabilul dulce-amărui al vieții! Strâng la piept costumul de frunză, încerc să îl protejez, îl mângâi cu privirea...aș vrea să îl probez mulți ani și să mă bucur de mireasma lui. Vezi să nu uiți nici tu să îl îngrijești - știi ce pretențios și sensibil este costumul ăsta!! Chiar, nu ai vreo soluție împotriva decolorării?? Că nu știu de ce nu mai e așa verde ca la început...

     Oricum, ce am vrut să vă zic de la început - dar m-am luat cu povestea unei tomnatice trăiri - este faptul că sper ca toți să vă fi găsit la timp costumul de frunză, că toamna a venit mai repede anul ăsta!

    

     Desfrunzire ușoară!!

     Pe mai târziu!

Omul-Păianjen

     Trebuie neapărat să încep cu o confesiune...sunt dependentă de filme. Văd unele filme iar și iar, sunt fascinată de personajele create acolo (Doamne, ce oameni deștepți lucrează în cinematografie!).

     Și, de multe ori, mă regăsesc în imaginea ori în personajele din multe filme (știți voi, în imaginea celui care stă nemișcat și privește alte filme - bineînțeles, metaforă, deh! -, stă cu ochii măriți, înțepeniți, transpus cu fiecare celulă, cu mâna în aer (mână care musai ține ceva de mâncare, dar cine mai recunoaște gusturile...ce mai!! - transpunere totală).

     Acum trebuie să fac o paranteză, să mă explic -  cu cine credeai că mă identific, cu vreo divă? - nu, dragă, doar cu un simplu spectator!!! (a trebuit să fac precizarea asta că mă și vedeai în vreo rochie de epocă și cu o privire galeșă de mureai de râs, nu alta).

     Totuși - să revin -  la câte filme am văzut (și crede-mă, nu puține), nu pot să nu mă întreb...măi, la momentul potrivit, tuturor (oare la ce școală au fost educați toți detectivii ăștia) le vine ideea salvatoare; într-o oră și jumătate trebuie să se rezolve toate lucrurile; lucrurile jenante sunt drăguțe până la urmă; simplele îmbrățișări fac minuni (s-ar putea să dea roade); - nu știu cum sunt toate astea posibile - sau, absolut în toate filmele romantice nu știu cum se face dar mereu în ultimul moment e și o chestie... atletică. Ați văzut că toate filmele cu îndrăgostiți includ și câteva curse (fie plat, fie cu obstacole, pe diferite lungimi, depinde cât de rezistent este actorul. Adică mereu când îl pocnește pe acel personaj iluminarea faptului că este îndrăgostit, scenariștii îl supun la proba de rezistență, trebuie să alerge obligatoriu până la cel iubit, că altfel...(chiar!!, dar dacă și-ar scrânti ceva și nu ar mai ajunge??)  Surpriză??? Toată viața să fie dată peste cap pentru o luxație?? A, nu...La filmări obligatoriu să fie un ortoped, că mie îmi plac filmele așa cum sunt. În două ore cel bun devine rău iar cel rău are calități nebănuite. Nimic altceva pe lumea asta nu ți-ar schimba opinia așa de repede, pentru câțiva lei la cinema sau uneori gratis (pirateria, ce să mai...)

     Și uneori dorești să fii și tu un personaj sub un reflector: să spui o replică isteață, să reușești nimic din nimic, sau, cel mai cel - să fii justițiar: chiar, cum ar fi să fii Omul- Păianjen???

    Gata, m-am decis, vreau să fiu Omul-Păianjen!!! Vreau să fiu o arahnidă celebră!! Ta,Ta,Ta,Ta, apar - jap, jap, salvez câțiva bătrânei de la o îmbulzeală, fac și fapte mai eroice...asist la lucruri tragice, care se întâmplă zi de zi...Intervin mai profund...mă întristez la câte se întâmplă în jurul meu și mă gândesc câte aș vrea să salvez...câte situații ...câtă neputință...e prea mult, chiar dacă ești un super-erou.

     Câte destine poți salva?? Nu pe toate...Din păcate...E așa deprimant să fii Omul-Păianjen!! Cui să dai salvarea și cui NU?? Groaznic!! Nu știu cum poate trăi Omul-Păianjen! Noroc că el e doar în filme. Dar noi ne simțim și mai neputincioși...Nimic nu e ca în filme. Ultimele gânduri mă trimit la realitate.

...De fapt, de noi e mai greu...noi trăim zi de zi cu neputința de a face ceva mai mult, suntem așa de mici, într-o lume mare. Doar gândurile bune, fapte mărunte, zâmbete și o mână caldă mai poate să îți întregească viața...Nu, nu ești Omul-Păianjen, ești doar Omul, care cu puțin noroc ești dăruit cu iubire. În rest, te cuibărești îmbrăcat în pijamaua ta înflorată, cu o carte în mână, la o lampă chioară, și gândurile îți zboară într-un păienjeniș către ceilalți...gânduri bune. Adormi...Nu, nu ești Omul-Păianjen!

Cale bună în păienjenișul vieții voastre!!

Pe mai târziu!

Horo(r)scop

     Iau un ziar...citesc...sau o revistă. Inevitabil ajung la pagina de horoscop. Așa...Hm...Da... nu e de bine. Stau și mă îmbărbătez: poate cei de la tipografie au încurcat zodiile. Sau poate e chestie de interpretare. Trebuie să am eu o viziune...optimistă? Chiar dacă acum pare ceva rău, sigur lecțiile de viață îmi vor prinde bine (chipurile). Nu! Nu! Au încurcat sigur textele la editare... ce știu ei?

     Și pe urmă...revoltă! De ce nu poate și horoscopul ăsta să te sprijine, să te înțeleagă? Planetele de ce nu se aliniază și ele să dea satisfacție tuturor? Să facă și ele un bine, să fie totul organizat. Adică de ce mii de oameni din aceeași zodie trebuie să facă mii de interpretări, când poate fi destul de clar pentru toți. Nu ți se pare că  planetele fac pe interesantele? Că ne țin în ceață doar așa, de amuzament?

    Ei, păi dacă e așa, m-am hotărât: facem o petiție la Șeful Stelar...(știți voi, Managerul Universului), să pună la punct câteva planete! Așa nu se mai poate!

    Să apară clar în horoscop...totul!! De la ora 9, cei din zodia...X dacă spun ceva va fi interpretat greșit. După 9.37 vorbele lor vor fi vorbe de duh (aha, clar îmi țin gura în intervalul menționat, acum e limpede). După 12, femeile pregătesc un ”cardocid” (lichidarea în masă a cardurilor), bărbații trebuie să le dea pierdute (pe femei, sau pe carduri, la alegere - vezi, horoscopul nu este așa de limitativ). După ora 16, femeile trebuie să îi lege pe bărbați la ochi, va fi invazie de imagini flușturatice, cu haine vaporoase și zâmbete tinerești! Pericol de pierdere (a vederii, bineînțeles!!). Să știe omul ce are de făcut, nu să te lași pradă interpretărilor!!!

     Mă gândesc: cum să formulez Petiția în continuare (vrei să semnezi, sau mă lași baltă??): Ține-l pe Marte (suprimă-i vederea cu o cometă ceva sau atrage-l într-o gaură neagră, ca să se mai domolească certurile, conflictele, nervii). O fi el șeful dinamismului în horoscop, dar îl ținem sub supraveghere pe urmă - vitalitatea, curajul, instinctul - dă-le încolo, nu merită menționate.

     Să-l stimulezi puțin - dragă Șef Stelar - și pe Venus (știți că el mereu e ”Gică-contra”, se rotește în sens invers celorlalte planete), o fi el simbol al frumuseții, armoniei și tandreții, dar - atenție! Totul sub control!!

     Și ce dacă Uranus este retrograd?? Trebuie să îmi dea mie viața peste cap??? Ia adu-l pe linia de plutire, ce atâta libertate, luptă contra convențiilor și nesupunere???

     Și Luna asta: toate trebuie să se învârtă în jurul ei: Anul Nou chinezesc, Luna musulmană, fluxul și refluxul - mie una mi se pare că face pe vedeta!!

     Și Saturn! Ei, mă mai chinuie și ăsta cu deciziile cruciale, înțelegerea cauzelor - chestii subtile - ia mai lasă-mă!!

    Ce revelație totuși...un horoscop care să îmi vegheze fiecare mișcare!!! Dar asta e...o perfecțiune haotică!!! Stai puțin, că ar fi groaznic să ni se ordoneze totul în viață, să ne robotizăm. Mecanică pură...unde sunt emoțiile, temerile, voința, neputința, speranța...Groaznic! Ele nu ar mai exista!! Am creeat un HORRORscop!!

    Mă decid!!! Rupem Petiția, o aruncăm în Univers. Hai, Jupiter, hai, Uranus! Libertate!! Mă bazez pe voi să creați un horoscop plin de taine, să plesnească de invidie alte Galaxii...

    Îi fac cu ochiul lui Marte...Scuze!! (el se uită războinic la mine...) Haide, măi, am glumit...ce sunteți retrograde??

    Da, e clar...Suntem atenți la propriul horoscop încât nu vedem că la alte...zodii sunt scrise tristeți, bucurii, necazuri ori împliniri!! Citești și iar citești, ești...prins în propriul horoscop!!! Trist!

    E clar ce îmi doresc, un horoscop care să nu fie perfect, ci un haos încărcat de toate trăirile pe care le-a cunoscut suflarea planetară!! Și vă doresc și vouă asemenea! CONJUNCTURI REUȘITE ȘI UN HOROSCOP IMPREVIZIBIL!!! Cred că e secretul bucuriei de a trăi!

     Pe mai târziu!!

     

Tip(s)uri și tipologii

         Cineva foarte drag mie, care îmi citește rândurile - uneori forțat, că eu întreb ca o gaiță: ”Ai citit? Ai citit? E? Ai citit?” - mi-a spus data trecută: Mda...bla bla bla și pe dincolo...dar...prea trist. Hopaa... Prea trist??? MMMM...Când mă uit...ce credeți? Robinetul cu veselie era defect, nu se mai prelingea nicio fărâmă de râs, nici măcar un râsuleț, chicotit...nimic. Offf...reparații...

     Îmi iau uneltele...greu! Mă uit în jur...nimeni. Numai lucruri cât vezi cu ochii. Și mi se înfățișează în fața ochilor un tablou vesel: ce-ar fi dacă toate lucrurile astea din jurul nostru ar fi...însuflețite, ce tipologii s-ar mai naște...Zâmbesc (între timp repar...mă străduiesc...)

     Omul-ceas - se uită încruntat la tine, cu mustățile lui, o privire tac/ticoasă pe sub sprâncene...e tăcut, știe el ce știe...Cine râde la urmă râde mai bine!

     Omul-șifonier, ăsta cred că are dublă personalitate. Uneori e foarte atent la detalii, nu amestecă tricourile cu pijamalele, ordonat, dichisit. Alteori, poate s-a săturat de tot și ia totul așa cum vine, chit că nu se potrivește: unelte de pescuit, bocanci, pălării, cravate - cui îi pasă? El se simte bine în lemnul lui!

     Omul-stilou! Câte scoate din el...dar mereu mânuit de alții. Singur nu a putut și nu va putea niciodată (i-a spus omul-tomograf care a luat bucată cu bucată, a analizat toate fețele problemei și a pus diagnostic.)  - să știți că eu cât vorbesc și repar, așa că s-ar putea să mai sar câte ceva că nu le pot face și eu pe toate!

     Omul-cuțit - Doamne, ce nevoie ai de el, dar dacă nu știi să îl folosești, ehei...îți iei lecția! Și fiindcă tot sunt prin zonă, omul-furculiță e tare haios: se bagă în toate să vadă el: e moale? e tare? s-a făcut? nu știu ce e așa băgăcios.

     Mă lovesc din neatenție de omul-scaun...Da, e mereu prezent dar nimeni nu îl bagă în seamă, când nu e -  toată lumea se vaită, pe urmă apare - și toți, mulțumiți, uită de existența lui.

      Dar de omul-cupă ce zici: strălucitor, dorit, adulat, dar dacă îl iei acasă nu prea ai ce face cu el, nici un ceai nu vrea să facă... cică i se ia poleiala, și oricum numai faptul că  strălucește frumos și te pune în lumină bună e mai mult decât suficient. Întind mâna...a, da, omul-unealtă!

     Era să uit! face de toate, se pricepe...cel mai cel, numai că uneori e cam ”din topor”, nu e smăcuit ca omul-pensulă sau guraliv ca omul-perie.

     Știi...sunt atâtea posibilități (hai că am reușit...funcționează). Omul-pahar e ...cum să îți spun...plin, plin, și ți se pare savuros, transparent, dulce, necesar, amețitor, dar deodată, când ți-e lumea mai dragă, te stropește din cap până în picioare de nu te vezi, de te murează până la suflet...

     Și acum...veselie....sunt și combinații...vă imaginați câte (hai, măi, imaginează-ți) - șifonierul-cuțit, furculița-scaun, paharul-stilou, ceasul-tomograf...ha,ha,ha, ce-am mai râs!!!

    Dincolo de chicoteli, nu pot să nu mă gândesc totuși că așa cum sunt toate, ele asistă răbdătoare la toate ”omenelile” noastre, nu ne judecă niciodată. Orice defecte ar avea lucrurile, ele nu se dezic de noi, nu ne critică...Doar sunt în viața noastră   (aoleu, iar mi s-a stricat robinetul ăsta, am muncit degeaba azi!). E greu să fii lucru, să asiști răbdător și tăcut la viața celorlalți...

   

     Ei... dar Oamenii cu Oamenii și Lucrurile cu Lucrurile...(of, vă las că mai am de lucru...reparații, ce să mai!)

Pe mai târziu!

Secretul cafelei...

     Dimineți fără gânduri...mai sunt și așa (nu recunosc numărul lor, să ne prefacem că sunt puține și întâmplătoare). Stau și mă holbez (da, ăsta e cuvântul, pur și simplu mă holbez) într-o ceașcă de cafea. Rotesc de toarta ceștii, gândurile plutesc undeva pe afară, dar se întâmplă ceva ciudat, aburul cafelei mi le aduce înapoi, unduitor, parfumat. Se ivesc întrebări, unele mai cu zaț, altele fără. 

     Ce-i cu cafeaua? Ce rețetă mai e și asta? Apă și cafea...Sunt nedumerită...(trebuie să vă spun că mă refer la cafeaua ”ancestrală”, nu la cafele-filfizon cu moțuri sau fără, sau cu implanturi de ingrediente). Și totuși...apă și cafea??!! O rețetă așa de simplă dar atât de savurată, oricum și oriunde!

     Descopăr cu uimire că, de fapt, nu licoarea în sine e cine știe ce (uneori chiar gustul nu îți pică tocmai bine), dar acolo se amestecă trăiri, clipiri, șoptiri, regrete, griji, bucurii, taine...

     Dimineața pe fugă...cafeaua are gust de grabă, uneori te ”aburește” că poți să rezolvi tot...Dimineața tihnită...vezi plăcerea sufletului netulburat cum se reflectă în buza ceștii...

     Între prieteni...de câte ori ai băut o cafea cu aromă de râsete, glume, bârfe (nu noi, vorbeam așa, în general).

     O după-amiază aglomerată...cafeaua face straturi-straturi de griji, planuri, țeluri...O după-amiază amărui-tihnită...lingurița amestecă amintirile în ceașca ta de cafea, chipuri și lucruri evaporate din alte cești de cafea...

     Ce se unduiește în cafea? Pe alocuri singurătate, când și când iubire, valuri de trăiri sau chipul celui cu care împarți zațul palpabil...Simplu...Simplu??

     Ești îngândurat...sorbi...gata! cafeaua a căpătat gustul gândurilor tale. Griji...mai iei o gură...cafeaua își schimbă aroma brusc. Te întrebi: cum poate să își păstreze aparenta culoare, când de fapt este cameleonică??? Nu știu nici eu! Cert este că ”te reflectă” ceașca de cafea.

     Am preluat o cugetare (nu spui de la cine, persoană importantă!...Sau să vă zic, fiindcă eu nu prea pot să țin un secret - Platon!) cum că ”simplitatea adevărată unește bunătatea cu frumusețea”. Ce poate fi mai simplu decât o ceașcă de cafea? Spune-mi ceva ce egalează tainica ceașcă de cafea!!!

   

     Revin... Tot mă holbez...Mă tem...Dacă mai sorb o gură, ce urmează? Îmi va citi oare gândurile? Apropii ceașca de buze, de ochi...Gata! Hm! Secret!! Rămâne secretul meu ce a fost la ultima sorbire. Știu că și tu ai secretul tău. Secretul cafelei...

Să vă bucurați de cele mai intense cafele!!!

P.S. Pentru cei care nu beau cafea, rog înțelegere!! Rețeta de ceai este la fel de simplă! Și la fel de tainică...

Pe mai târziu...