Expresia ”Primii pași în viață”
are o rezonanță familiară, este întâlnită în contexte în care pui la bătaie
experiențe, științe despre tot și toate, filosofii care mai de care. Totuși
acum îmi apare ca o expresie pe care vreau cumva să o iau ad-litteram.
Adică...pășești - către ce ? În viață!!!! Păi începe un drum sinuos, ca un
labirint.
Intri...bâjbâi...te folosești de
toate armele. Când te crezi mai sigur pe tine, hop! Te izbești de porți
înșelătoare. Când spun labirint, nu știu de ce, dar îmi apare unul construit
din alei nenumărate, străjuite de ziduri copăcite și tufișate, greu de pătruns.
Pe cât sunt de frumoase, pe atât de neînțelese.
Să tot încerci să găsești ieșiri,
poate deveni cu timpul obositor. Te miști mai greu, te dor ochii de atâta neant
verde. Dar măcar capeți experiență în mișcări. Nu te mai izbești frontal și
dureros de toate gardurile! În tinerețe asta poate părea sport extrem - Atrăgător,
Adrenalină!!! Cu timpul evitarea e sportul ca o artă.
Și totuși, crezi că ai găsit
ieșirea de data asta - Surpriză!!! - te
zgârie pe față o creangă dură și răzleață care te dă înapoi. Ești sigur că
acolo e drumul? - Greșit!!! Picioarele ți se împiedică în niște liane
sâcâitoare care, unde mai pui, te țin și captiv o vreme de te zbați ca peștele
pe uscat. Da' greu mai e și labirintul ăsta!!! Nu zic, ai și succes. Din când
în când soarele e pe cer și, fără marcaje, drumul e liber.
Și să mai spun de obiceiul -
există și excepții, eu nu vreau să acuz pe nimeni - de a forța, de a vrea să
răzbești, deși obstacolul este clar. Atunci împotriva rațiunii împingi
barierele, încerci să strecori mâna prin deschizăturile prin care parcă se
întrevede ceva, calci în picioare mormanul de frunze care îți stau în cale, te
lupți!!! Cu orice preț, te lupți! Așa spui, dar prețul uneori e prea mare. Te
epuizezi, nu mai vezi frumusețea naturii, distrugi în calea ta fără să vrei, și
toate de multe ori fără un rezultat care să te fericească. Off! Mai bine eram
mai atent că ieșirea era la doi pași!!
Din când în când mă mai opresc
pe drum - așa, de gură-cască! Ăștia de pe lângă mine pe unde o iau? Uneori mă
țin orbește după ei, alteori vreau să îmi pun orgoliul la bătaie: păi ce, toți
trebuie să facem la fel??? Și tot pe drumurile astea întortocheate mă mai
întreb: când și unde va fi ultima ieșire??? Deodată îmi dau seama că dacă aș
găsi repede toate ieșirile și totul ar merge șnur, ultima ieșire ar fi prea
repede... Ia să mai pierd eu timpul pe aici, să mai greșesc și să o iau de la
capăt, că doar cine vrea să se grăbească la ultima poartă???? Și chiar, ce e
după??? Păi cred că depinde din ce parte privești labirintul!
După unii, din labirintul ăsta
cazi cumva în altul și o iei de la capăt, fără încetare. După alții, devii așa,
ceva eteric, și privești pe alții ”mai de sus”. Alții ar putea susține că la
Ieșirea Principală ești cumva selectat (sau nu) după mai multe criterii: câte
frunze ai rupt, pe câte tufișuri ai călcat, câte liane ai distrus în trecerea
ta...chestii din acestea, cantitative. Cine poate ști? Este un secret!!! Și
pentru că nimeni nu știe de fapt Adevărul, înseamnă că Labirintul este o
Provocare. Călătorie plăcută!!
P S : Nu uita! Cu cât Nu
nimerești porțile, cu atât stai mai mult în Labirint!!! Fiecare Om are un număr
limitat de porți. Trage de timp!
Pe mai târziu!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu