Punct(ua)ție

     Stau și mă uit țintă într-un punct...Cât de neînsemnat pare un punct, când de fapt e totul. O lume de puncte, gânduri în puncte, trăiri în puncte...Punctul slab al scrierii de față e că nu poate cuprinde tot ce aș vrea și ce ar fi corect. Cred că vei avea un punct de vedere diferit...aștept să confirmi, poate ajungem până la urmă la un punct comun.

     Geometria vieții noastre ne conduce uneori în puncte care se suprapun, își pierd culoarea, se fac griuri colorate...ce mic e punctul geometric!! Dar explozia vieții te aruncă în toate punctele cardinale ale trăirilor, către punctul culminant al sufletului...Chiar...ți-ai trăit punctul culminant???

     În timp ce punctul sensibil îmi forțează cugetul să aștern pe hârtie radiografia unei zile oarecare în care privesc într-un punct fix, muzica - pe care o folosesc drept punct de întâlnire a realității cu imaginarul - îmi pune la punct sensibilitatea care o ia razna cu alte sensibilități...Ce vrei, trebuie să fie un punct forte pentru fiecare fir de sensibilitate! Mă trezește piesa muzicală...punct ochit, punct lovit!!! Ai vazut că partiturile lui Bach nu au puncte...notele curg lin, egal, simetric, concentrat...echilibru!

     Dar Beethowen...câte puncte i-au trebuit pentru a-și marca trăirile în Appassionata!...Câte puncte nevăzute ale sufletului nu se ciocnesc atunci când asculți lupta dintre deznădejde și candoare! Barenboim face minuni cu pianul lui...cu amprenta lui. Și amprenta e un punct...personal.

     Sau dacă ai timp, trece o privire peste partitura lui Handel - Messiah - folosește puncte atât de palpabile pentru fragmentul Hallelujah, fără punct nu poți atinge cu sufletul acel mesaj divin. Doar niște puncte puse ici-colo îți înalță spiritul și îți umple inima de bucurie. Ascultă! Nu mai spun că Marșul funebru al lui Chopin e presărat de puncte muzicale care îți forțează gândul să zboare până la punctul terminus...

     Forțează??? Întrebare de o sută de puncte...De fapt, nu forțează nimic. Când punctul stă sub linia categorică a semnului mirării - mirare??!! - atunci se transformă în personaj categoric, ușor nebun, exuberant pe alocuri. Dar când se ascunde sub încovoierea întrebărilor, cum suferă bietul punct...Ce viață o avea oare? Dileme...Nesiguranță...Incertitudini...Sau când este alături de virgulă, parcă mai urmează ceva...se simte neîmplinit, mereu mai e ceva de spus.

     Doar când este singur, cuminte, e sigur pe el și închide orice comunicare, orice gând. Câte puncte poți folosi într-o viață??

     În punctul în care mă aflu parcă sunt în tabloul lui Seurat, numai din puncte - The Circus...cum își menține oare fata aceea echilibrul...că doar e o fată din puncte...Cred că tocmai ăsta e secretul...echilibrul perfect e în puncte!

     Punctele se suprapun unele peste altele, puncte nevralgice, puncte tari și puncte slabe, punctul românesc sau aiurea alte puncte care îți mai trec prin fața ochilor. Toate se întâlnesc în același punct, la un moment dat.

     Punct...Și de la capăt!

Pe mai târziu!