Mâine e 1 septembrie...toamnă calină, dulce și stingheră încă.
Caut prin dulapuri, prin sertare...uit unde l-am pus, uit mereu de el, deși îmi promit mereu că voi face să-i fie bine... Se face nevăzut după
fiecare purtare și așteaptă cuminte și curios undeva, într-un ungher de unde mă
privește tăcut zi de zi.
Cum ce??? Costumul de frunză!! E
ȚINUTA OBLIGATORIE perioada asta!!Tu ți l-ai găsit? Cum mai e???
Încerc să îl probez, să văd cum
îmi mai vine. Mă privește cu înțelegere, graba mea o știe, răbdarea lui este țesută în mii de ațe nevăzute, de clipe de toamnă trăite de ani și ani. Încerc să mă strecor înăuntrul toamnei, printr-o deschizătură uscățivă de costum....Mă foiesc... Încap cu greu...forma mea se
schimbă de la un an la altul, costumul de toamnă rămâne același, cu ochi cenușii și aripi roșiatice, foșnitor și ploios. Ba o nervură mă strânge, ba alta stă neputincioasă
și nu vrea cu niciun chip să se așeze cum trebuie. Eu mă străduiesc, mă chinui
chiar să încap mereu, an de an, în costumul meu de frunză, care este fidel și docil, îmi place totuși așa
cum e! Chiar dacă observ că, din când în când, îi apar niște pete mici,
gălbejite de vreme, câteva ațe de la cusăturile clorofiloase încep să
cedeze...ce să mai...îl îndrăgesc din ce în ce mai mult, ca un copil-adult care-și privește părinții cu alți ochi. Acum, să fiu sinceră, am văzut și câteva cute, câteva tivuri maronii-deșirate către nori și furtună, dar
încerc să repar cât pot - știți voi! Cu amintiri, cu fapte trecute, cu tot ce
lași în urmă, cu gânduri sau zâmbete, dragoste, muncă, visare, bucurie ori deznădejde - migala acului sufletesc.
Bietul costum, se uzează clipă
de clipă, fiecare mișcare a sufletului tău îi schimbă forma, îl face să-și
forțeze limitele...nu te mira că uneori rămâne inert și contemplativ, iar
alteori este agitat și nestatornic. Și
mă mai mir că nu îmi mai vine perfect!
Neîmpliniri sau supărări? Îmi
pare că mi-ar arde costumul, mi-ar face niște cratere ireparabile din care nu
poate ieși decât un fum înecăcios de tristețe sau frustrare. Așa că le las prin buzunarele ascunse de păienjenișul crengilor uscate! Tristețe??? De ce tristețe??
Poate pentru că tu te vedeai cu ceva timp în urmă cu un altfel de costum? Pentru că simți cum costumul de frunză nu ți se mai potrivește pe alocuri? Nuuu, nici vorbă, e firesc să fie așa, parfumul de toamnă ne îmbracă indelebil! Cred că acest costum de frunză este croit de Undeva De
Sus, mă face să fiu eu, mă arată mai
bine...Nu știu cum se face dar altcineva ne-a știut cu mult timp în urmă
măsurile și ne-a croit costume de frunze pe măsură...Țin la costumul meu...E
parte din mine...
Și ce parfum are!!
Inconfundabilul dulce-amărui al vieții! Strâng la piept costumul de frunză,
încerc să îl protejez, îl mângâi cu privirea...aș vrea să îl probez mulți ani
și să mă bucur de mireasma lui. Vezi să nu uiți nici tu să îl îngrijești - știi
ce pretențios și sensibil este costumul ăsta!! Chiar, nu ai vreo soluție împotriva
decolorării?? Că nu știu de ce nu mai e așa verde ca la început...
Oricum, ce am vrut să vă zic de
la început - dar m-am luat cu povestea unei tomnatice trăiri - este faptul că
sper ca toți să vă fi găsit la timp costumul de frunză, că toamna a venit mai
repede anul ăsta!
Desfrunzire ușoară!!
Pe mai târziu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu