Rezoluții de Anul Nou

     Un An nou... Rezolutii cât cuprinde. Nu cred ca e persoană care sa nu își propună ceva în legatură cu ea la trecerea dintre ani. Sa fiu mai... Sa fac așa... Chiar azi cineva mi-a spus ca are de gând ca anul acesta să... Și eu sunt la fel, am rezoluții de Anul Nou, de lunea, de mâine și tot așa, dar iată o nouă rezoluție: un an fără rezoluții, un an în care să ne bucurăm de tot ce vine așa cum e, să luăm totul de parca am merita și să fim noi așa cum suntem doar atunci când nu ne vede nimeni.
     Am tot ezitat dacă să încep să scriu de la 1(ianuarie, naturally), că așa e ordinea lucrurilor, (chit că nu are nicio importanță și nici nu citește cineva), totuși  - pace inspirație! Acum însă m-au năpădit o grămadă de gânduri, care chiar dacă rămân necitite, sunt scrise undeva într-un spațiu rarefiat și neperceput, și atunci odată scrise vor rămâne undeva, chiar dacă peste un timp ele se vor perima, ca orice haină, cântec, carte, sau niscaiva.
     Era la televizor un film - eu sunt mare iubitoare de filme, căci de ce să te mai chinui să trăiești ceva real când poți trăi toate sentimentele prin filme. nu? - Alice în țara minunilor, o ecranizare nouă, dar deși sunt o insomniacă cu acte în regulă, mi-am indus un somn de toată frumusețea pe timpul filmului, căci basme, basme, dar prea mult ( too much este too much și nu mai încape). Și culmea, m-am trezit fix pe generic, m-am prefăcut că am un mod sănătos de trai și mi-am făcut patul, dar apoi, deși este trecut de ora 12, m-am uitat pe fereastră căci simțeam nevoia de aer proaspăt.
     Ceea ce am văzut este ceva ce m-a împins să scriu prima pagină și primul gând: o femeie, îmbrăcată în capot de casă, al cărei chip nu l-am văzut, căci stau la etajul 4+ să spunem, aștepta lângă o mașină al cărei motor se încălzea cu greu. Era un tânăr care se pregătea de plecare, era agitat. S-a oprit, și-a îmbrățișat mama, s-au sărutat pe obraji, din nou îmbrățișare. Cuvinte nu am auzit, dar nici nu mi-aș fi dorit. Pe urmă femeia s-a întors scurt, a intrat în scara blocului, tânărul s-a urcat la volan și a pornit. Eu m-am trezit că spun în gând o rugăciune (simplă, de altfel), pentru tânărul acela necunoscut.
     Ceea ce vreau să spun, și cu ce vreau să încep aceste pagini, este un fapt simplu dar prețios la care am asistat. Mulțumesc ca am făcut și eu parte din acest moment magic, o necunoscută pentru ei... Și iată rezoluția cea mai clară care mi-a apărut: să fiu martor tăcut la momente mici și delicate dar atât de importante și, dacă se poate, să îi primesc și pe alții în viața mea la fel de tăcut și delicat.
     O îmbrățișare, un moment, o trăire, o emoție, într-o parcare uitată de Dumnezeu...asta DA rezoluție!
Pe mai târziu!