Luceafărul

       Azi, mâine, acum, să vedem, mai târziu, vin imediat... Cuvinte rupte din viața noastră. Agitație, căutări, parcă încerci să te ții cu mâinile puternic de vârtejul vieții, și luat de acesta uiți că mâine este 15 ianuarie...Să facem sărbătoare obligatorie! De ce? Te invit să ai puțintică răbdare, și iată ce îți sugerez să scoți din cufărul cu amintiri.
     O serbare școlară, în care anihilat de emoție spui versurile fără să știi ce spui, un comentariu mai mult memorat decât creat (că sigur se dă la examen anul acesta!), prima dragoste în care înghesui cuvintele spuse de alții pentru a te exprima cât mai romantic.  Îți mai aduci aminte? Ce a vrut să spună poetul? 
     Acum îmi dau seama că poetul a vrut să spună doar numai el știe ce, și a luat secretul la Bellu, iar pentru noi a spus ce am simțit noi, fiecare cât s-a priceput. Simțirile noastre s-au pliat pe versurile sale.
     În timpul prăfuit cu nimicuri cine își mai amintește că mâine ar fi o zi numai bună de șters de pe obrazul românilor toate petele (care mai piți, mai miți sau tabloidoase / dacă mi se permite cuvântul, rimează cu infecțioase). Dacă ne-am aminti așa cum ar trebui, ne-am curăța puțin oglinda națională. Dar fiindcă presimt că nu se va întâmpla, vă provoc la o zi frumoasă, de suflet! Și zic: cine citește mâine măcar un vers din Eminescu, va fi sănătos tot anul! Cine citește o poezie întreagă, va avea noroc cu carul, și cine - atenție - aduce vorba despre subiect (chiar și ca un comentariu binevenit la acest blog), va avea o viață lungă și fericită.
    Dar mesajul anterior nu este adresat, și nici nu va avea vreun efect asupra Păsăroaselor Somnorele (iertare, Maestre!), care bântuie pe la tv de ceva ani incoace și nu ne mai lasă să respirăm în ritm natural.
    Luceafărul să vă ocrotească!