Suma lucrurilor

     În seara aceasta (cu Lună Plină, sau fără, nu știu), mă sufoc, nu pot respira. Mă întreb de ce? De fapt știu. Sunt cu imaginile derulate în urmă cu mult timp...bunicii mei, într-o căsuță mică, cocârjată, cu ferestre cu sclipiri istețe ca din poveste, ascultă ”difuzorul”. Imaginea aceasta îmi apare frecvent...Miros de pâine și de bucate simple, dulcele dulce, frumosul frumos.O găleată de apă rece de fântână cu o cană alături, paturi tari cu scoarțe (nemaiîntâlnite vreodată). Pirostrie, vatră, tindă, rogojină. Cireșe și nuci verzi. Mi-e dor. Cum să fac să mai am parte de parfumul de pâine caldă? Parfumul casei bunicilor cu grădina plină de flori nu îl mai regăsesc...Dar vreau, fiindcă am nevoie de sufletul lor lângă al meu.
     Stau la bloc, v-am mai spus, îmi lipsește pământul negru. Mașina de făcut pâine? Exclus! E un înlocuitor nesatisfăcător. Vorbele spuse pe tonul blând? Ajutor! De unde să le găsesc? Caut...caut...Am nevoie! Vreau o pastilă care să fie prescrisă pentru nevoia de soare, mângâiere, povești, pâine caldă, joacă până noaptea târziu, nebunie copilăroasă, râsete fără griji...Vrei și tu?
     Și atunci găsesc un compromis, ca să sting setea: îmi mângâi copilul pe obraz, îmi sun mama și îi spun că sunt foarte bine și că totul e perfect ( uneori mai și mint, m-ai prins), mângâi un cățel, cumpăr un cadou pentru cineva drag, spun o vorbă bună unei cunoștințe, îmi aduc aminte de lucruri frumoase, alin prin cuvinte durerea cuiva...E suma lucrurilor care mă fac oarecum să mă simt ca atunci, demult, la bunici. Dar nu e de ajuns. E oarecum ceva...
     Dragi matematicieni, suma lucrurilor nu rămâne constantă...De ce??????
     Pe mai târziu!