Ce-i cu inima română?

      Hai să dăm mână cu mână, Cei cu inima română...
     Chiar! Ce-i cu inima română???? Mai bubuie, mai bate sau măcar mai pâlpâie cumva?
     Dincolo de a fi un mesaj patriotic, stau să mă întreb - absolut din punct de vedere medical - dacă e de bine!? Are viață lungă pe mai departe?
     Inima română e ceva aparte, ceva spectaculos. Nu știu cum e cu inima americană, ori indiană, ori spaniolă (poate în următoarea viață aflu și vă spun), dar simt că nu se poate să fie la fel cu inima română. Să trăiască așa de pasional orice eveniment, să fie săgetată din toate părțile cu tragedii care mai de care mai hâde și mai inutile, să fie împinsă la a-și părăsi tot ce e drag, să fie măcinată în fiecare clipă de grija momentului următor pus sub semnul nesiguranței, să fie umilită public în lume pentru fapte care nu sunt ale ei - e peste poate pentru altă inimă. Și cel mai frumos lucru e că respectă legea divină, căci ea, numai ea, mereu întoarce și celălalt obraz.
     Nu mai spun că este inima cu gradul de suportabilitate cel mai ridicat din câte am cunoscut.
     Ce să fac, doctore, ca să îi prelungesc viața?
     Hai să dăm mână cu mână / Cei cu inima română / Și să- i scoatem din horă pe cei care se încăpățânează să țopăie mereu în mijloc, deși habar n-au pașii! Pe cei care tabloidizează tragediile de dragul reitingului (da, știu, se scrie ”rating”, dar cui îi pasă?) și care ne spun cum să suferim sau să gândim. Inima noastră știe să sufere și singură!
     Pe mai târziu!