Noaptea trecută a fost una aproape albă, un gri foarte deschis aș putea spune. Târziu în noapte m-am uitat pe postul Acasă, la o emisiune, înregistrare de altfel, Doamne de poveste. O emisiune bună, de văzut, frumoasă prin structura ei. Era invitată o actriță, Carmen Tănase, și m-a prins povestea pe care o spunea. Totuși nu puteam să nu remarc răspunsurile ei care aveau în spate o umbră de teamă, teama că cei care o văd nu o vor percepe exact așa cum este, adică așa de naturală și cu o viață montată pas cu pas, zi de zi, ca noi ceilalți. Cred că este o teamă a oamenilor artiști de valoare, care știu că snobii caută în personalități lucruri extra, mega, giga (acum încerc să vorbesc în termeni moderni chipurile). Și atunci pentru a fi percepuți corect, nici prea fericiți dar nici prea plângăcioși, nici lamentabili dar nici exuberanți, au această teamă în glasul dar mai ales în privirea lor.
De aici pornesc să redau toate gândurile care m-au năpădit, radiografia gândului, că doar acest lucru încerc să îl fac. La un moment dat, reporterița, care se dorea empatică, o întreabă pe actriță ce clipă magică (sau cam așa ceva) ar putea să o facă pe intervievată să oprească timpul în loc. A râs și Carmen Tănase și a avut un moment de ezitare, și văzându-i reacția m-am gandit (bineînțeles) ce aș răspunde și eu la această întrebare. După ce am oprit televizorul m-am gândit îndelung, care ar fi acea clipă magică. Spre dimineață, între drumuri la bucătărie făcând ceai pentru fiul meu care dă cu tusea, și alinarea câinelui care zăcea pe covor că mâncase mai mult plastic decât doza zilnică recomandată, am găsit un răspuns.
De fapt nu îmi doresc o clipă magică, pentru că ar fi nedrept pentru toate clipele din viața mea, le-ar eclipsa și marginaliza. E greu să construiești clipa magică în imaginație, tot ce pot să sper este să am multe clipe bune dar mai puțin magice, care să nu oprească timpul în loc dar care să ma facă să merg mai departe cu plăcere. Cu toleranță față de mine și față de ceilalți și cu puterea și bucuria de a mă bucura de fiecare zi.
Pentru cei care ar intra în polemică cu ideea că mai bine o zi vultur decât o viață cioară, le-aș spune că timpul s-a comprimat atât de mult încât o zi nu mai înseamnă nimic, plus că cioara știa așa de bine să se bucure de ceea ce avea că vedea puiul ei ca cel mai frumos pe Pământ.
Pe mai târziu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu